castiga bani din like

Share2win.ro

luni, 22 octombrie 2012

Cine a fost cel mai bogat om al tuturor timpurilor. Averea sa, ajustată la inflaţie, este cea mai mare din istorie

Un rege african din secolul al XIV-lea a fost numit cel mai bogat om din istorie, într-un top al celor mai bogaţi oameni ai tuturor timpurilor, clasament în care averile au fost ajustate cu inflaţia, notează The Daily Mail.
În total, cei mai bogaţi 25 de oameni din istorie au o avere de 4,3 milioane de miliarde. Doar trei dintre cei intraţi în top mai sunt în viaţă, iar cei mai mulţi dintre ei provin din Statele Unite, respectiv 14 miliardari.
Pe lista celor mai bogaţi oameni ai tuturor timpurilor se află şi fondatorul Microsoft Bill Gates sau investitorul Warren Buffett, însă prima poziţie este ocupată de regele Mansa Musa I din Mali.
Regele vest-african a condus imperiul Mali, care se întindea pe teritoriul statelor Mali, Ghana şi Timbuktu. În 1331, anul în care a murit, averea sa era estimată la circa 400 de miliarde de dolari.
  • Familia Rothschild - 350 de miliarde de dolari. Dinastia Rothschild este cel mai bine cunoscută pentru casele bancare şi financiare întemeiate la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
  • John Rockefeller - 340 de miliarde de dolari. John Rockefeller a murit în anul 1937 şi a fost primul american a cărui avere a depăşit un miliard de dolari. În 1870, Rockefeller a înfiinţat Standard Oil Company, companie petrolieră care a dominat producţia de carburanţi până când monopolul a fost spart de către guvernul federal, iar compania a fost împărţită în Amoco, Chevron Conoco şi ExxonMobil.
  • Andrew Carnegie - 310 miliarde de dolari. Carnegie a fost un industriaş american care a contribuit la extinderea masivă a industriei siderurgice din Statele Unite.
  • Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei - 300 de miliarde de dolari
  • Emirul Osman Ali Khan - 236 de miliarde de dolari
  • Wilhelm Cuceritorul - 229,5 miliarde de dolari
  • Muamar Gaddafi - 200 de miliarde de dolari
  • Henry Ford - 199 de miliarde de dolari
  • Cornelius Vanderbilt (industrialist american care a activat în sectorul transportului maritim şi al construcţiei de căi ferate) - 185 de miliarde de dolari
  • Alan Rufus (strateg militar al lui Wilhelm Cuceritorul) - 178 de miliarde de dolari
  • Bill Gates - 136 de miliarde de dolari
  • William De Warene (nobil şi lider militar britanic) - 146,1 miliarde de dolari
  • John Jacob Astor (s-a îmbogăţit prin comercializarea unor haine de lux din blană, a investit ulterior în imobiliare) - 121 de miliarde de dolari
  • Richard Fitzalan (nobil britanic) - 118,6 miliarde de dolari
  • John de Gaunt (al treilea fiu al regelui britanic Edward al III-lea) - 110 miliarde de dolari
  • Stephen Girard (mogul bancar) - 105 miliarde de dolari
  • Alexander Turney Steward (fondatorul celui mai mare magazin universal din secolul XIX) - 90 de miliarde de dolari
  • Henry Duke de Lancaster (nobil englez) - 85,1 miliarde de dolari
  • Friedrich Weyerhauser (industria lemnului) - 85 de miliarde de dolari
  • Jay Gould (a fost supranumit "regele căilor ferate") - 71 de miliarde de dolari
  • Carlos Slim (telecomunicaţii) - 68 de miliarde de dolari
  • Stephen van Rensselaer (familia sa deţinea o suprafaţă mare de teren în statul New York) - 68 de miliarde de dolari
  • Marshall Field - 66 de miliarde de dolari
  • Sam Walton (fondatorul Wallmart) - 65 de miliarde de dolari
  • Warrent Buffett - 64 de miliarde de dolari
sursa: http://www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu