Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava.
Geto-dacii
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (și indică râul Mureș) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau partea de la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că "elenii i-au socotit pe geți de neam tracic". De asemenea Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de geți sau daci pentru a denumi popoarele de la Nord. În concluzie se poate afirma cu certitudine că "dacii sau geții, sunt două denumiri pentru unul și același popor".Totuși prima relatare despre geți aparține lui Herodot care relatează campania din ^514-512 î.Ch. a lui Darius împotriva sciților la nord de Marea Neagră, și arată că "înainte de a ajunge la Istru, biruie mai întâi pe geți care s-au crezut nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: "ei (geții) au fost cei mai viteji și cei mai neînfricați dintre traci".
De la istoricul grec Diodorus Siculus aflăm despre victoria strălucită din anul 300 î.Ch. a regelui get Dromihete împotriva regelui macedonean al Traciei, Lisimahos, dar și de generozitatea pe care acesta a arătat-o învinsului, organizând un ospăț pentru el și ceilalți comandanți captivi,geții mâncând cu linguri și castroane de lemn, iar comandanții capturați mâncând cu tacâmuri și din farfurii de aur, pentru ca mai apoi să-i elibereze. Scriitorul antic Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinși de bastarni, iar regele lor i-a pedepsit să se poarte ca femeile și doar o victorie în altă bătălie le aduce iertarea.
Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din sec. III î.Ch., Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Trogus Pompeius (sec.I î.Ch.-sec.I d.Ch) în Prologul cărții a XXXII-a menționează un "salt de putere a dacilor conduși prin regele Rubobostes și a numărului lor".
Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea regatului Dac, în anul 70 î.Ch., geograful și istoricul Strabon (63 î.Ch. - 19 d.Ch.) relatează: "Ajungând în fruntea neamului său...getul Burebista l-a înălțat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani. O inscripție grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia". Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe "abstinență și sobrietate și ascultare de porunci". Dacă la început capitala a fost la Argedava, Burebista a construit una nouă: Sarmizegetusa. Trebuie precizat că: "Păreri ca acelea care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaților n-au nici un temei istoric".
Intenția lui Cezar de a organiza o mare expediție în anul 44 î.Ch., împotriva dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp după aceea, și Burebista "a căzut victima unei conspirații de nemulțumiți". După moartea sa, regatul s-a divizat, astfel încât în timpul lui Octavianus Augustus existau 5 regate dacice, în stânga Dunării, iar în Dobrogea trei. Regii din Dobrogea erau: Roles, Zyraxes și Dapyx. Despre Cotiso se spune că a fost în discuții cu Octavianus Augustus pentru a se căsători cu fiica acestuia Iulia, însă căsătoria nu a mai avut loc. Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica de ostilitate dusă față de Imperiul Roman. Cum regatul său era în câmpia munteană, a încercat să-și întindă stăpânirea peste Dunăre. Ajutat și de bastarni, a trecut în sudul Dunării și i-a bătut pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum cei din urmă, denteletii - un neam tracic, erau sub protecția romanilor, aceștia trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de regele get Roles, duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68 d.Ch.) credea și el că nu e bine să intre în conflict cu romanii și la insistențele celor care doreau să atace provinciile de peste Dunăre le explică printr-o pildă practică relatată de istoricul Frontinus: "Scorilo...a pus doi câini să se mănânce între ei și când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup pe care, îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au aruncat".
În fața pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat conducerea lui Decebal. Acest fapt ne este relatat de Dio Cassius: "Duras care domnise mai înainte lăsase de bună voie domnia", în favoarea lui Decebal, "fiindcă era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor".
Civilizație și cultură
Dacii erau organizați în state și aveau cetăți numite dava. Din agricultură obțineau: grâu, vin, miere, creșteau vite și cai, dar și pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie și din cânepă. Dacă la șes locuințele erau făcute din nuiele împletite pe pari și zidite cu pământ, la deal și la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, și mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracția și prelucrarea metalelor din care confecționau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase și monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât și cu roata olarului și devenise o artă. Slujbele religioase se țineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morților, iar cenușa era pusă în urne și îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar și din chitare. Dion Chrysostomos îi socotea pe geți la fel de înțelepți ca și grecii.
Religie
Dacii obținuseră deja un grad înalt de civilizație până să ia pentru prima dată contact cu romanii. Ei credeau în nemurirea sufletului și considerau moartea ca o simplă schimbare de țară. Conducătorul preoților avea o poziție importantă ca reprezentant al zeității supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena și sfătuitorul regelui.Criton (doctorul lui Traian) în Getica a spus că „Regii geți au impus frică de zei și concordie prin abilitați și magie, bucurându-se astfel de un statut înalt”. Co-guvernarea preot-rege în Dacia (regele fiind în cele din urmă, mult mai puternic) este similară cu relația Enaree-rege (la sciți), druid-rege (la celți) și chakravartin-yogin (în India), urmând astfel un model comun în nordul Eurasiei al acelor vremuri.[10]
În afară de Zamolxis/Zalmoxis (numit și Gebeleizis de către unii dintre ei), dacii mai credeau și în alte zeități, Derzelas și Bendis, cu toate ca existența lor nu a fost confirmată prin surse de natură arheologică.
Societate
Ei erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită pileați (pileati) sau tarabostes și agricultorii liberi, comații (comati); un număr mic de izvoare istorice menționează și prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era "sica"
Economie
Ocupațiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi și viță-de-vie), creșterea vitelor și oilor și cunoșteau apicultura; caii erau folosiți mai ales ca animale de povară, dar caii crescuți de daci aveau și faima de a fi foarte buni în război. Ei făceau comerț cu cetățile grecești care, pe atunci, se aflau pe țărmul Mării Negre.De asemenea extrăgeau aur și argint din minele din Transilvania și aveau un comerț înfloritor cu exteriorul, constatabil și prin numărul mare de monede grecești si romane descoperite.
Primele monede geto-dace au apărut prin secolul al III-lea î.Hr. și le imitau pe cele macedonene (emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Filip al III-lea). Bătute din argint, după cum atestă tezaurele descoperite la Jiblea (județul Vâlcea), Dumbrăveni (județul Vrancea), monedele geto-dace și-au încetat existența către sfârșitul secolului al II-lea î.Hr și primele decenii ale secolului I î.Hr., o dată cu pătrunderea în regiune a denarului roman (denarius). Aceștia vor domina economia dacică inclusiv în secolul al II-lea d.Chr. Explicația constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneda romană republicană era falsificată în așezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monede romane republicane descoperite pot fi explicate și în acest sens, nu doar prin relațiile comerciale înfloritoare între lumea dacică și cea greco-romană.
Cele mai importante influențe în prelucrarea metalelor și în alte meșteșuguri erau cele ale celților și ale grecilor, astfel că podoabele și obiectele din metal prețios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie. Totodată aceste influențe culturale demonstrează vechimea societății geto-dace și întinderea țării lor, care au făcut posibile contactele cu celții și grecii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu